Satul e situat pe vechile pamanturi ale Mănăstirii „Noul Neamț”, pe malul râului Botna. Cică, pe locurile acestea, erau imașuri cu iarbă mustoasă și cu mulți copaci roditori. Prin dumbrăvi și crânguri mișunau animale și păsări sălbatice. Iar râul Botna avea o apă cristalină și era plin de pește. Nu departe de aceste locuri pitorești, a fost zidită mănăstirea - cea de la Chițcani.
Tot pe aici au fost și niște stâne mari. Periodic, ciobanii duceau brânza la mănăstire, dar o vindeau și negustorilor. Pentru că negustorii străini să găsească mai ușor acest loc, le spuneau să vină la stâna înconjurată de plopi. Unor ciobani le plăcea mult mierea și s-au gîndit că n-ar fi rău să facă niște știubeie, căci în jur roiau multe albine. Stupii i-au așezat lîngă tulpina unui plop viguros. Și, cînd oamenii duceau mierea și ceara pentru lumânări la mănăstire, spuneau că sunt de la Plopul cu știubei. Așa s-a născut și numele satului: Plop-Știubei.
Pentru prima dată satul Plop-Știubei este pomenit în letopisețele Moldovei în anul 1850. În 1917 Alexei Mateevici scrie despre satul Plop-Știubei, poezia ''Noul Neamț". Cea mai mare parte a satului este situată pe câmpia deluroasă și numai parțial e situată în șesul Râului Botna. Relieful satului în genere reprezintă o cîmpie deluroasă unde au loc formarea râpilor și alunecările de teren.
Localnicii sunt mândri și de faptul ca i-a iubit și prețuit Grigore Vieru, care, după ce i-a vizitat, le-a dedicat un poem:
Iată satul
veșniciei, iată satul dragostei -
Toata mierea omeniei
adunata-n Plopi-Stiubei.
Plop-Stiubei, flori
de tei, aici sunt părinții mei,
Plop-Stiubei sub o
stea, aici este țara mea!
În incinta școlii a fost organizat Muzeul Ținutului Natal, unde sunt multe obiecte vechi, din trecut, adunate de la locuitorii satului.
